Cuvânt pentru început de an școlar

Dragi elevi,

            Dragi profesori, 

            Stimați părinți,

Orice început de an școlar înseamnă speranţe, emoții, vise atât pentru elevii claselor a IX-a, cât și pentru cei care revin în mediul școlar familiar, dar și pentru părinţii acestora și  pentru noi, dascălii. Cu această ocazie, vreu să urez celor care trec pentru prima dată porțile acestui liceu un sincer Bine ați venit la noi în școală! și să-mi exprim bucuria revederii cu ceilalți elevi.

Așa cum am resimțit-o cu toții, pandemia a intervenit în cursul firesc al lucrurilor. Va trebui să ne resetăm și în acest an școlar obișnuințele și să acceptăm versiunea alternativă și temporară de realizare a procesului educațional. Lecțiile la distanță, noile instrumente de lucru cu mijloacele tehnologice aferente sunt doar o variantă în complexul proces de predare-învățare, proces ce nu exclude implicarea, sârguința, râvna, curiozitatea și marea dorință de a ști și de a cunoaște.

Sunt sigur că fiecare membru al societății noastre care are copil de școală a înțeles, într-o măsură mai mare decât până la pandemie, rolul și importanța profesiei de dascăl!

Fie ca în noul an să luăm cu noi doar aspectele pozitive și să ne concentrăm toată atenția și prioritatea asupra copiilor – cea mai importantă investiție a noastră. Totodată, țin să subliniez și rolul extrem de important al  implicăriipărinților, profesorilor și autorităților locale în parcurgerea acestui drum către cunoaștere și către pregătirea pentru viață a copiilor nostri.

            Dragi elevi, 

Noi, părinți şi profesori, vă garantăm că sunteți cei mai importanți pentru noi! De aceea facem toate eforturile pentru a crea condiții optime care să vă ajute să vă concentrați forţele pentru a învăța. Îmi doresc ca acest nou an școlar să reprezinte o rampă de lansare către îndeplinirea viselor voastre, dar și o cale către desăvârșirea voastră ca oameni ce întrunesc valorile morale: bunătate, dragoste, respect, înțelegere, bunăvoință.

            Stimați părinți, 

Mă adresez dumneavoastră cu marea rugăminte de a veni în ajutorul copiilor, sprijinindu-i, fiind aproape de ei, ascultându-i și încredințându-i că elevii noștri și copiii dumneavoastră se vor bucura în acest liceu de toată grija și atenția noastră. Supravegheați-i, dar nu-i încorsetați, iubiți-i, dar nu-i sufocați, ajutați-i, dar nu le faceți temele integral!

Cu această ocazie, mulțumim părinților pentru că au fost alături de noi în rezolvarea problemelor școlii și că au contribuit prin implicarea lor în optimizarea resurselor educaționale.

Mulțumim Consiliului Local și Domnului Primar, prin grija cărora școala noastră a îmbrăcat o haină nouă, iar elevii noștri învață în săli curate, în spații îngrijite și în deplină siguranță, precum și într-o bază de practică modernă!

            Dragi și stimați colegi,

            Suntem aici având misiunea de a contura viitorul care va arăta așa cum noi îl vom modela! Vă adresez, așadar, cu cea mai înaltă considerație un mesaj simplu: este menirea noastră, a profesorilor, să insuflăm elevilor iubirea de carte, să-i ajutăm să descopere acest vast univers al cunoaşterii și să-i pregătim pentru provocările ce le vor întâlni în viață.

Acum, la început de an școlar, țin să multumesc întregului personal al școlii – didactic, didactic auxiliar si nedidactic – pentru eforturile depuse, precum și pentru spiritul de inițiativă, colegialitate și coeziune de care au dat dovadă, mai ales în această perioadă atipică, cu care omenirea nu s-a mai confruntat.

Fie ca acest an școlar să ne aducă tuturor împliniri personale și comune, sănătate, forță și energie, speranță, încredere și multe bucurii!

            Vă doresc tuturor să aveți parte de un an școlar rodnic, plin de realizări materiale și spirituale, cu sănătate și putere de muncă!

DIRECTOR,

Prof, Nanu Petre